“Să traduci în rusă nu e ca și cum ai traduce în spaniolă/ Să traduci în cele două limbi/ Iată dublul imposibil.”Cu aceste versuri, Natalia Litvinova își rezumă atitudinea față de calitatea sa de poet spaniol și traducător rus, două lumi literare care s-au întâlnit pentru o fracțiune de secundă la Meeting Halfway.
Natalia Litvinova (drepturi de autor: Fernando Quiceno)
Când ne gândim la Natalia Litvinova ne aducem aminte de acele momente din copilărie când descopeream, pentru prima oară, că dacă amestecăm culoarea galbenă cu cea albastră creăm o culoare nouă.
Cu permisiunea lui Federico García Lorca, putem spune că Litvinova este culoarea verde pe paleta de culori a poeziei. Ea a profitat de originile sale bieloruse, care s-au mai dizolvat cu timpul trăit în Argentina de mai bine de o jumătate din viața ei, pentru a scrie astfel de poezii:
Plâns în hohote în loc de cuvinte
Am fost înzestrată să sap până în cel mai adânc posibil
Dar fără să-mi răsucesc pașii
Nu o vergea îți face pielea să tremure prin dedesubturi. Sunt eu.
Să traduci în rusă nu e ca și cum ai traduce în spaniolă.
Să traduci în cele două limbi,
Iată dublul imposibil.
Natalia Litvinova (din ‘Split’)
Această poezie va fi tradusă în peste 10 limbi aici la Meeting Halfway (Italiană, Turcă, Germană…). Credeți că va fi aceeași poezie în ficare limbă?
Nu, nu va fi aceeași poezie. Fiecare variantă va produce un accent al ei, o altă atmosferă, alt ritm, mai multă umiditate, secetă sau asprime.
Sunteți născută în același an în care s-a produs dezastrul de la Cernobîl – 1986. V-a afectat în vreun fel viața acest dezastru?
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am emigrat în Argentina. Cernobîl mi-a afectat limba, copilăria, amintirile și sintaxa. Este un eveniment care încă mai este prezent în viața mea. Mulți dintre colegii mei de clasă și copii de vârsta mea au rămas în Gomel după dezastrul din Cernobîl și au decedat din cauza diferitor maladii provocate de radiație. O parte din mine a decedat odată cu ei, într-un fel.
Când ați ajuns în Argentina la vârsta de 10 ani vorbeați limba spaniolă?
Nu. Știam doar cuvântul Hola. Îmi aduc aminte că îmi era rușine pentru că nu știam să vorbesc. Îmi era rușine tot timpul chiar și când gesticulam. Devenisem o fată tăcută.
Vi s-a părut dificil să învățați?
Copii învață mai repede. Mă jucam cu fiica vecinilor și ea mă învăța. Astfel învățam cu ajutorul imaginilor dintr-un manual de-al ei, memoram cuvântul care însoțea imaginea. Memoram și lecțiile predate la școală ca să nu fiu nevoită să repet anul. Îmi ascultam vocea fără să o înțeleg. Deși sună straniu, îmi părea că-mi văd vocea răspândinduse prin aer. Totul era straniu pentru mine.
Întotdeauna am considerat că dacă începi să înțelegi pezia într-o altă limbă, ai ajuns la vârful învățării, pentru că pozia e ca sufletul unei limbi, este lucrul cel mai dificil de înțeles. Cînd ați început să înțelegeți poezia în limba castiliană?
Nu înțelegeam poezia. Farmecul ei era enorm. Pezia fremăta în mine ca și cum muzica mă face să tremur. Nu înțeleg muzica. Ea se extinde în mine ca fungusul, ca mușchii. Mă redefinește. Mă face vulnerabilă si puternică în același timp.
Și când ați început să scrieți propriile poezii în spaniolă?
La vârsta de 13 sau 14 ani, după ce am citit pezii de Lorca în librăria de la subsolul școlii. Muzicalitatea poeziilor lui m-a fermecat. Poezia era ca o poțiune pe care trebuia s-o recreez ca să prelungesc magia, să rămân fermecată.
Natalia Litvinova (drepturi de autor: Fernando Quiceno)
De ce ați decis să scrieți în spaniolă și nu în rusă?
Poate pentru că în subconștient m-am gândit că vreau ca poeziile mele să fie citite de cineva, să le împărtășesc cu cineva, astfel încît oricine să le poată citi fără să mă privească și să spună ceva.
Există subiecte sau sentimente pe care le exprimi mai ușor într-o limbă sau alta?
Dacă un subiect este simplu nu stau prea mult în jurul lui. Nu stau să-l adulmec, nu mă întorc. Dacă tema tratată este simplă dar nu ai cum să-i desprinzi fiecare strat astfel încât să dezbraci textul de mistere….dar acum mă gândesc la asta, cred că l-aș putea îmbrăca,nu?
În poezia “Privirea ta mi-a răsturnat scrumiera”, ați scris:” Am citit testamentul lui Kafka doar ca pe o scrisoare de dragoste/curând va ninge peste Paris. Peste Rusia va cădea o altă ninsoare/fiorii de primăvara se vor ivi prin stomac.”Prin această metaforă, contraziceți o altă Argentină, Cuortazar, în sintagma “toate focurile, focul.” Ce ați vrut dă redați prin această imagine?
Prin poezia “ Privirea ta mi-a răsturnat scrumiera” am vrut să redau locația zăpezilor care nu ajung la mine. Zăpada în Rusia, țara copilăriei mele în care nu pot să mă întorc, și zăpada în Paris, țara iubitului meu care a scris această poezie în taină. În prima mea carte zăpada este metafora principală, la fel de necesară ca aerul, zăpada impalpabilă și imposibilă, ca dragostea, copilăria și visul de a rămâne undeva pentru totdeauna.
În poeziile dumneavoastră deseori menționați copilăria sau sentimente care par a fi foarte personale. Conștientizați faptul că scriind secretele dumneavoastră ar putea deveni publice?
Nici frica și nici discomfortul nu m-ar putea opri din scris. Când scriam ‘Esteparia’ – prima mea carte, poeziile curgeau una în alta, ca un râu, ceva ce nu putea fi evitat. Ele se reuneau și treceau printr-un proces de corectare, chiar înainte să mă gândesc să le public. La acel moment știam doar că dacă nu scriu, nu aș putea face nimic, să iau un tren, să fac un duș sau să mănânc. Trebuia să scriu ca ziua mea să fie reușită.
O întrebare despre influență…ce vă inspiră atunci când scrieți poezii?
Și ce dacă poezia este intrusivă? De nenumărate ori am căutat să scriu versuri despre ceva foarte specific, m-am simțit inteligentă propunând o anumită temă pentru un poem. Și sfârșesc prin a renunța la asta. Poezia mă copleșește cu aceeași forță a unui trib plângând, iar eu ascult cu atenție chemarea. Uneori să scriu înseamnă să smulgi din calendar zilele pentru a trece prin toate anotimpurile. Și pentru a traversa de asemeni prezentul, pentru a-l dezvălui.
Pe lângă poemele pe care le scrieți, vă ocupați și de traducerea altor poeme, din rusă în spaniolă. Care este cea mai mare temere pe care o resimțiți atunci când traduceți poeme?
Atunci când traduc, îmi asum multe responsabilități, cum ar fi să nu denaturez poemul, să nu-i încarc înțelesul, să ascult muzica versurilor, ritmul lor specific. Respect momentele de liniște pe care poetul le-a clădit în versuri. Traducerea este un act care presupune să călătorești prin cadrul interior al poetului, să iei pulsul, să mergi dincolo de umorul lor, la rădăcina umorului. Și în plus traducătorul lucrează asupra propriului lor declin.
De regulă încercați să luați legătura cu autorul textului pe care îl traduceți ca să știți exact ce a vrut să spună sau preferați să traduceți în funcție de trăirile personale pe care versurile le-au evocat?
Am tradus câteva poeme care mi-au tăiat respirația, unele care m-au deranjat suficient de mult încât să-mi schimb atitudinea, altele care m-au privat de rigiditate și m-au făcut să am ezitări. Am vrut să împărtășesc aceste lucrări prietenilor mei. Prin urmare am început să traduc din literatura rusă clasică din Epoca de Argint a Rusiei, și alte opere din Epoca de Aur. În prezent descopăr poeții ruși din generația mea. Le investighez viața, încerc să leg noduri, le privesc fotografiile. Păstrez o colecție cu fotografiile tuturor poeților pentru care traduc și sunt incapabilă să le dau la o parte și să nu le integrez în viața mea.
Poemele dumneavoastră au fost de asemenea traduse în franceză, deoarece trăiți în ambele lumi. Între a traduce și a fi tradus…ce vă face să va simțiți mai confortabil?
Nu mă simt confortabil. Confortul mă liniștește. Când poeziile mele sunt traduse mă simt flatată, surprinsă, emoționată, pierdută și mă gândesc la ceea ce nu îmi mai aparține. Nici statutul de traducător nu îmi inspiră confort și mă agită. Fiecare traducere aduce noi provocări, noi riscuri și o altă limbă.
Ce poeme rusești ne-ați recomanda?
Aleksei Tsvetkov, Cherubina de Gabriak, Arkadi Kutilov, Vladislav Jodasevich, Osip Mandelstam, Innokenti Annenski, Velemir Jlebnikov, Marina Tsvetáieva… Și aș putea continua să enumăr nume pentru cel puțin zece zile.
Dar poeți spanioli?
Miguel Ángel Bustos, L. M. Panero, César Vallejo, Edgar Bayley, Raúl Zurita, Néstor Perlongher, Jacobo Fijman, Selva Casal, Alejandra Pizarnik…
Pentru a încheia…care este cuvântul dumneavoastră preferat în rusă și ce înseamnă?
Preferatele mele în limba rusă sunt cuvintele care au sonoritate, cum ar fi cele care sună precum un bâzâit de insecte sau sâsâit.
Dar în spaniolă?
“Abalorio” însemnând mărgele de sticlă și “carámbano” care înseamnă țurțur de gheață; când le pronunț râd, pentru că e ca și cum aceste două cuvinte redau o muzică trimisă dintr-o altă parte a lumii.
http://www.youtube.com/watch?v=eP4NA3U2Yjo
Natalia Litvinova (Gomel, Belarus 1986) a trăit în Argentina din 1996. Ca poet, a publicat ‘Esteparia’ (Ediciones del Dock, 2010, Argentina; Ártese quien pueda, 2013, España; Trópico Sur Editor, 2013, Uruguay; Llantodemudo ediciones, 2013 , Córdoba), la plaquette traducida al francés, ‘Balbuceo de la noche’ (Melón editora, 2012, Argentina), ‘Grieta’ (Gog y Magog ediciones, 2012, Argentina), ‘Cortes invisibles’ (Editorial Letras de Cartón, 2012 , Chile), ‘Rocío animal’ (La Pulga Renga, 2013, Argentina) y ‘Todo ajeno’ (Vaso roto, 2013, México-España). Ca traducător de limbă rusă a făcut o compilație reunind următoarele antologii: Zgomotul existenței- ‘The noise of existence’ (Editorial Leviatán 2013) aparținând poeților ruși Jodasevich și Esénin, Oglinda spartă -‘The broken mirror’ (Edited by Melón, 2013) de Cherubina of Gabriak, și Antologia lui Innokenti Ánnenski -‘The anthology of Innokenti Ánnenski’, care va fi editată sub conducerea lui Vaso Roto.
http://www.animalesenbruto.blogspot.de/
http://www.casajena.blogspot.de/
[crp]
Comentarii recente