Gesú este singura lor casă. Sute de imigranţi vin în Bruxelles în speranța unei vieţi mai bune. Acesta e locul în care căutarea lor începe, iar în multe cazuri se și termină.
Biserica Gesu se află la câteva minute în metrou de Parlamentul European din Bruxelles. Ușile clădirii aproape neobservabile de ochii trecătorilor atrag atenția doar prin picturile de graffiti dimprejur. Culorile se aliniază dinspre uși spre pereți și spre coridoarele acoperite cu sticlă. Aceste picturi sunt deseori singurele care atrag privirile trecătorilor. Aflată într-o stare critică, clădirea bisericii a devenit un spațiu de refugiu pentru multe persoane ce trăiesc în condiții mizerabile: fie că nu au apă sau curent electric, Gesu devine pentru aceste persoane singura casă pe care și-o pot permite.
– Vorbiți slovacă? Mă întrebă un tânăr robust zâmbind și întinzându-mi mâna.
-Numele meu este Paul. Te voi prezenta familiei mele. Toți vor fi încântați să audă limba lor mamă, adăugă tânărul, în timp ce îi strigă pe ceilalți membri ai familiei din apartamentul vecin. Eva, mamă a mai multor copii, mă privește timidă la început, dar de îndată ce aude „Dobrý deň“ după un moment îndelungat, zâmbește.
-Am venit aici în căutarea unui trai mai bun, explică soțul ei, invitându-ne la o cafea în casa lor.
Am ajuns la Gesu în calitate de participant la seminarul de fotografii organizat de Presa Tinerilor Europeni. Împreună cu colegul meu, am venit la Gesu cu scopul de a trata subiectul migrației. Familia doamnei Eva trăiește într-un « apartament » cu două camere. Mezinii au adus apă pentru cafea în niște carafe mici.
-Am părăsit Slovacia. Ne-au demolat casa, ce am fi putut face? Acum trăim din lucrurile găsite în containerele de gunoi. – explică capul familiei. Când i-am întrebat de locuri de muncă, doamna Eva a fluturat din mână:
-Învățăm limba franceză, dar nimeni nu ne va angaja. Fie că ne aflăm aici fie în Slovacia, tot romi rămânem în ochii lumii, afirmă Eva fără a trăda vreo urmă de emoție.
În Gesu sunt mulți romi de origine slovacă, după cum ne confirmă Sara, voluntară în Bruxelles. Aceștia trăiesc de asemeni în alte centre de imigranți din Bruxelles. Toți își abandonează casele în căutarea fericirii în altă parte, crezând că « În Occident e mai bine. » Însă lucrurile sunt identice în Occident. Întradevăr, de cele mai multe ori copiii imigranților învață limba, merg la școală, dar deseori localnicii își dresează câinii împotriva lor dacă încearcă să joace fotbal pe terenul comunității locale.
Gesu este casa multor suflete. Aici își duc traiul romii de origine slovacă, română, imigranți din Maroc, artiști, intruși și mulți alții. De fapt, nu știu nimic despre Gesu. Nu am stat decât o singură zi acolo, dar pe măsură ce mă uit la fotografii, îmi amintesc încet, încet ce a însemnat pentru mine această vizită într-un astfel de azil. Nu am întâlnit decât o familie, am privit Gesu doar printr-o singură ferestruică. Am văzut copiii alergând unul după celălalt în jurul curții; făcuseră un teren de joacă din mormanele unui tomberon. Acești copii învață afară pe bănci și aleargă mereu să-i prindă pe prietenii din căsuța din copac sau să dea cu șutul în minge. Râd cu inocență, neafectați de noroiul de după urechile lor.
-Ce altceva să facem când nu avem alt cămin? Mă întreabă Eva.
[crp]
Comentarii recente