În ziua de astăzi, cuvântul “post-adevăr” este protagonistul indiscutabil din mediul jurnalistic și al dezabterilor politice, devenind astfel unul dintre cele mai mari subiecte ale actualității. Dar ce înseamnă post-adevărul? Haideți să analizăm subiectul împreună cu Roberto Saviano.
De Iris Pase / 23.7.2017
În luna iunie, teatrul municipal din Treviso (în nordul Italiei), plin de lume, a găzduit o lectio magistralis organizată de centrul de cercetări în comunicare “Fabrica”. Intitulată “Adevărul, niciodată. Cronică și analiză a datelor în era post-adevărului și a știrilor false”, conferința a fost moderată de Roberto Saviano, un cunoscut scriitor și jurnalist italian, autor al unor best-seller-uri precum “Gomorra” și “ZeroZeroZero”.
Utilizat peste măsură, termenul ‘post-adevăr’ a fost numit de către Dicționarul Oxford Cuvântul Anului în 2016 și face referință la “circumstanțe în care fapte obiective sunt mai puțin influente în formarea opiniei publice decât apelarea la emoție și la convingerile personale”. În termeni simpli, post-adevărul este în strânsă legătură, în mod inevitabil, cu o lipsă a informației, însă cu o abundență a emoției: veridicitatea unei afirmații sau a unui eveniment nu mai are importanță pentru autorități sau public, pentru că ceea ce contează este ca ideile și cererile să atragă audiența și, eventual, să o poată face să crească. Să luăm de exemplu, cazul lui Kellyanne Conway, consilier senior la Casa Albă: în momentul în care a fost pusă în fața problemei mistificării numărului participanților la inaugurarea lui Trump, aceasta a susținut că Sean Spicer, secretarul de presă, oferea doar fapte alternative. Problema este că faptele alternative nu sunt fapte, ci mai degrabă manipularea acestora.
Retorica politică contemporană se joacă cu opiniile și instinctele oamenilor, pentru a da naștere unor reacții dictate de pasiune, iar nu de rațiune; din păcate, post-adevărul trezește adesea emoții negative care conduc la evenimente cumplite și violente. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de faptul că acesta nu este un proces cu un singur sens, întrucât credințele oamenilor nu sunt doar exploatate și testate, ele pot fi servi drept un mediu de verificare și legitimizare. Să ne amintim cum Trump a folosit opinia publică pentru a-și justifica declarația conform căreia nu a câștigat votul popular datorită voturilor fraudulente, afirmând pur și simplu că: “Toată lumea crede asta.”
Illustration: Luzie Gerb
Pentru a explica și demonstra fenomenul mai în detaliu, Roberto Saviano a adus mai multe exemple: în timpul alegerilor din Statele Unite, Ending the Fed a susținut că Papa Francis l-a sprijinit pe Donald Trump, ceea ce a șocat o lume întreagă. Povestea, care a fost distribuită atât de cei care credeau, cât și de cei care nu credeau, poate pentru a o ridiculiza sau pentru a o critica, a făcut înconjurul lumii și, din păcate, a fost considerată ca fiind adevărată timp de câteva ore. Deși această știre a avut o influență politică importantă, cel puțin nu a contribuit la apariția unor evenimente criminale, așa cum s-a întâmplat cu ‘Pizzagate’. În timpul alegerilor din 2016, o teorie a conspirației a devenit virală pe întreg teritoriul SUA. Această teorie susținea că un anumit număr de restaurante era implicat în traficul de ființe umane și pedofilie. Hotărât să investigheze cazul pe cont propriu, în decembrie 2016, Edgar Maddison Welch, în vârstă de 28 de ani, a tras în pizzeria ‘Comet Ping Pong’ din Carolina, un loc fictiv al unei rețele de pedofilie. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă bărbatul a distrus pereți, ușa, biroul și ar fi putut, cu ușurință, să distrugă vieți omenești.
Oare ne-am pierdut mințile? Vrem să ni se servească minciuni? Suntem înșelați de un fel de conspirație masivă ascunsă? Jurnalistul a negat existența unei conspirații sau a unei corporații care s-ar afla în spatele vreunei conspirații, acesta s-a centrat mai degrabă asupra social media și cum știrile sunt percepute și colectate, precum și asupra faptului cum mentalitatea oamenilor a fost profund afectată de expansiunea lumii noastre care se mișcă în prezent cu o viteză amețitoare. Citându-l pe Eduardo Galeano, domnul Saviano a spus: “În momentul în care am obținut toate răspunsurile, ne-au schimbat întrebările.” Exact asta s-a întâmplat cu social media: s-au schimbat regulile, s-a dezvoltat o nouă formă de comunicare și de interacțiune umană, care ne-a modificat perspectiva asupra lumii și modul în care percepem și cunoaștem lucrurile. Saviano a subliniat faptul că persoanele în ziua de astăzi se concentrează pe obiective pe termen scurt: totul trebuie făcut și îndeplinit acum, rezultatele trebuie să se vadă imediat, nu avem timp pentru procese pe termen lung. Nu citim o analiză completă, profundă, preferăm un tweet. Potrivit unei estimări recente, 70% dintre tinerii americani citesc știri pe Facebook, punându-și astfel încrederea întro sursă mult mai puțin precisă decât un articol de ziar, care le-ar putea oferi o perspectivă mai detaliată asupra acelor știri. Avem nevoie de timp pentru a ne articula gândurile și a ne forma opiniile, însă este mult mai ușor să citim o știre de patru rânduri, decât să ne oprim, să evităm să verificăm notificările timp de zece minute și să încercăm să înțelegem problema.
Caracterul “viral” devine sinonim cu superficialitatea, cu lipsa unui conținut valid și putem observa acest fenomen în succesul răsunător al lui Kim Kardashian, o femeie tânără și frumoasă care este faimoasă pentru că nu are anumite aptitudini sau talent, cu excepția etalării dosului său. Aceasta a devenit “virală” pentru că nu susține nicio cauză și nu transmite nimic. De aceea retorica sa este atât de cuprinzătoare. Opiniile exclud și îi lasă pe dinafară pe cei care nu sunt de acord cu anumite persoane, întrucât aceștia ne pot “părăsi” și pot să nu ne mai “urmărească”.
Însă cum putem să ne descurcăm în fața complexității vieții, dacă ne agățăm de această atitudine superficială și ignorantă? Cum putem să depășim era post-adevărului? Trebuie să ne facem timp să citim, să medităm, să ne izolăm de fluxul rapid al acestei lumi care se află în permanentă mișcare și să gândim. Marile idei nu pot lua naștere dintro stare continuă de opacitate a minții, care se centrează la nesfârșit pe social media, notificări, distribuiri și tweet-uri. Avem nevoie de timp pentru a metaboliza ceea ce ne înconjoară și pentru a ne exersa gândirea critică. Aceasta este singura formă de a evita ca știrile false să devină admisibile și de a-i împiedica pe politicieni să profite de ignoranța noastră și să abuzeze de puterea lor.
Putem schimba aceste lucruri, dacă suntem cetățeni și ființe umane prudente: trebuie să citim, să nu cădem pradă stereotipurilor, să verificăm și să selectăm cu grijă sursele de știri, să nu lăsăm emoțiile să ne conducă opiniile, să gândim; și poate astfel post-adevărul va fi întro zi doar o amintire.
S-ar putea să-ţi mai placă...
Lupta cu melancolia post-Erasmus: Bună, numele meu este… Deși poate nu este o afecțiune medicală recunoscută, acea senzație de tristețe pe care o simți atunci când te întorci la universitatea ta de acasă este absolut normală, o senzație pe care fiecare student fost-Erasmus o trăiește. Nu-i așa? În această nouă serie, puteți urmări revenirea autoarei noastre la ‘viața normală’, după un an memorabil în străinătate.
Lupta cu melancolia post-Erasmus: șoc cultural, din nou? Șoc cultural. Este un termen pe care noi toți l-am auzit de sute de ori și un subiect pe care fiecare universitate îl abordează în timpul întâlnirilor dinaintea realizării mobilității. Ca studenți Erasmus, asociem aceste două cuvinte cu începutul perioadei noastre în străinătate. Dar ce înseamnă mai exact aceste două cuvinte? Și este posibil să treci printr-un șoc cultural de…
Comentarii recente