Lupta cu melancolia post-Erasmus: șoc cultural, din nou?

Șoc cultural. Este un termen pe care noi toți l-am auzit de sute de ori și un subiect pe care fiecare universitate îl abordează în timpul întâlnirilor dinaintea realizării mobilității. Ca studenți Erasmus, asociem aceste două cuvinte cu începutul perioadei noastre în străinătate. Dar ce înseamnă mai exact aceste două cuvinte? Și este posibil să treci printr-un șoc cultural de două ori?

De Elinor Terry / 10.2.2017

Partea I: Battling the Post-Erasmus Blues: Hello my name is…

Termenul “șoc cultural” este, mai presus de toate, un mod sofisticat și academic prin care se descrie dorul de casă… Bine, poate este un pic mai semnificativ decât dorul de casă. Termenul însuși descrie alienarea inițială pe care o simțim când ne mutăm întro țară nouă. Cel mai probabil ne afectează în primele momente după sosire. Ca în cazul varicelei, șocul cultural de obicei se agravează și mai apoi se ameliorează, dar odată ce se ameliorează, pare să dispară pentru totdeauna. Sau cel puțin eu asta am crezut…

Nu m-am așteptat niciodată să mă “contagiez” cu un șoc cultural de două ori întrun an, mai ales că am trăit întro singură țară pe parcusul întregului an în străinătate. M-am simțit destul de confortabil în Berlin după doar o săptămână de locuit acolo, ceea ce a însemnat că atunci când a sosit luna august, îmi ștersesem complet din memorie cuvintele “șoc cultural”, precum și sentimentele asociate acestor cuvinte. În timp ce îți iei notițe în disperare, cauți informații despre destinația ta și te temi că anul acesta va fi cel mai rău an din viața ta, ceea ce nimeni nu îți spune este că cea mai grea parte a întregii experiențe este întoarcerea acasă.

Experții numesc acest fenomen “șoc cultural inversat” și se pare că el se dezvoltă nu doar din cauza faptului că ne dăm seama în mod îngrijorător că timpul petrecut în străinătate se sfârșește, ci pentru că avem o viziune idealizată asupra locului în care ne întoarcem. O speranță că în timpul cât noi am fost plecați, nu s-a schimbat nimic și că putem să alunecăm direct și ușor în viața noastră de dinainte, ca și cum ultimul semestru sau ultimul an nu ar fi existat. În timp ce, pentru majoritatea dintre noi, timpul petrecut în afară ne depășește cu mult așteptările, atunci când ne întoarcem se poate întâmpla exact opusul. Oricum, în cazul meu așa s-a întâmplat!

© Elinor Terry

În ceea ce mă privește, grija mea era ca nu cumva anul petrecut în străinătate să nu mai pară adevărat; în timpul reintegrării în viața din Cardiff, mi se părea că parcă nu plecasem niciodată și că, din anumite puncte de vedere, mă trezisem dintrun vis care durase un an de zile. Sentimentele mele nu au ieșit la lumină de la început. Dimpotrivă, după tristețea provocată de faptul că a trebuit să îmi iau la revedere de la colegii de apartament și de la prietenii din Berlin, eram mai mult decât încântată să mă întorc acasă; eram gata să mă îndop cu brânză Cheddar, ciocolată Cadbury și restul de bunătăți de care îmi fusese dor. Însă exaltarea inițială nu a durat mult și, pe măsură ce realizam că trebuia să încep din nou “adevărata universitate”, am început să simt fluturi cuibărindu-mi-se în stomac. Fețele cunoscute ale prietenilor pe care îi aveam în afara facultății au dispărut odată ce aceștia și-au luat licențele, apoi au mers mai departe. În schimb, am întâlnit studenți noi, mai tineri și necunoscând pe nimeni, m-am simțit dintr-o dată ca în primul an de facultate. Primele săptămâni înapoi la universitate mi le-am petrecut, fie tânjind să mă întorc în străinătate, fie profitând de fiecare ocazie pentru a întreba alți oameni dacă și ei se simțeau la fel.

Poate că anul acesta șocul întoarcerii este cu atât mai neplăcut cu cât Marea Britanie pe care am lăsat-o în urmă în luna septembrie a anului trecut nu este aceeași Mare Britanie în care ne întoarcem. Am ajuns înapoi întro perioadă de postșoc, în Marea Britanie a Brexitului, o țară care este acum izolată de propria xenofobie și căreia nu îi este frică să-și etaleze această xenofobie. Aici, perspectiva “viitorului nostru” este acum un pic mai vagă și, cel puțin în viitorul apropiat, va trebui să ne obișnuim cu dezastrul la care ne-am întors.

S-au împlinit trei luni de când am înlocuit Kreuzberg (zonă a Berlinului)* cu Cathays (district din Cardiff)*, kebabul cu cartofii prăjiți și brânză, și berea cu cidrul; și cum mă simt? Păi, nu mai sunt copleșită atunci când țin în palmă o monedă de cincizeci de penny și când mă minunez de gloria sa sculptată pe cele șapte laturi, însă tot mai simt un fel de izolare. De fapt, sunt norocoasă pentru că m-am întors în Cardiff cu mulți dintre prietenii mei din Berlin, așa încât lamentările mele din momentele de beție despre frumusețea unuia dintre cele mai mari orașe ale Germaniei nu sunt subestimate și am mereu pe cineva cu care pot împărtăși o poveste.

Presupun că, întrun fel, asta e tot ce putem să facem; să privim înapoi și să ne amintim că orice s-ar întâmpla anul ăsta, vom purta mereu cu noi acele experiențe și acei oameni pe care i-am întâlnit de-a lungul drumului. Nu vreau să spun că acesta ar fi singurul mecanism prin care putem face față situației, nu sunt terapeută și nu cred că simpla contemplare a situației ne va rezolva toate problemele. Dar cel puțin este un început, un mod prin care ne putem apropia de tărâmul acceptării.

Dar pentru moment, fie că ai rămas blocat la etapa negării, furiei, negocierii sau depresiei, sfatul meu este următorul: împărtășește-ți experiențele cu o altă persoană săptămâna asta, chiar dacă asta înseamnă doar să îi arăți cuiva o poză cu cea mai bună mâncare pe care ai savurat-o în străinătate sau o melodie care îți amintește de un anumit oraș. Data viitoare, vreau să explorez mai multe căi prin care putem să abordăm împreună șocul cultural inversat și mi-ar plăcea să cunosc metodele și ideile voastre!

*nota traducătorului

Autor

Elinor Terry (Regatul Unit)

Studiază: Literatură germană și engleză

Vorbește: engleză, germană

Europa este… supergeil, supergeil!

Ilustrații

Luzie Gerb (Germania)

Studiază: Istoria artei, Arte frumoase și Studii culturale comparate

Vorbește: germană, engleză, suedeză, franceză

Europa este… plină de locuri magice, oameni interesanți și poveștile lor.

Website: www.luzie-gerb.de

Traducător

Lorena Diana Gatea (România)

Studii: Traducere și interpretare, Comunicare și limbajul afacerilor

Limbi: română, engleză, spaniolă, franceză

Europa este…căminul nostru cultural, în care oameni de diferite naționalități formează un întreg.

Articolul este disponibil și în Català, Deutsch, English, Español, Français, Italiano, Malti, [Main Site] și Русский.

Author: Anja

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

css.php

Prin continuarea utilizării acestui site vă dați acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

Setările acestui site privind cookie-urile sunt programate să “accepte cookie-urile” pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă veți continua să utilizați acest site fără să schimbați setările privind cookie-urile sau dacă faceți click pe “acceptați” mai jos, atunci vă dați acordul cu privire la acestea.

închideți