Deși poate nu este o afecțiune medicală recunoscută, acea senzație de tristețe pe care o simți atunci când te întorci la universitatea ta de acasă este absolut normală, o senzație pe care fiecare student fost-Erasmus o trăiește. Nu-i așa? În această nouă serie, puteți urmări revenirea autoarei noastre la ‘viața normală’, după un an memorabil în străinătate.
De Elinor Terry / 30.11.2016
Bună, numele meu este Elinor și sunt dependentă de străinătate. După un an petrecut în afară, m-am întors acasă acum un pic mai mult de o lună și trebuie să recunosc, am simptome de sevraj. Am petrecut un an întreg în Berlin, bând bere, cântând karaoke și cunoscând oameni care mai de care mai fascinanți în U-Bahn (sistem feroviar de tranzitare rapidă în Berlin)*. În cazul în care nu v-ați dat seama, mi-e foarte dor de acel an. În ultima lună, am fost împinsă înapoi în viața mea de dinainte, cu vechea mea universitate și vechii mei prieteni… și această viață este cu totul diferită de timpul petrecut în străinătate! Pe lângă faptul că a trebuit să mă mut înapoi, acum mai am și de dat piept cu unul dintre cei mai dificili și stresanți ani din facultate, iar asta nu mă ajută.
Faptul de a fi smuls dintr-o toamnă târzie și extrem de călduroasă și de a reveni întrun oraș pe care îl simți apropiat dar, în același timp, oarecum schimbat, poate să facă pe oricine să alunece întro criză emoțională. În cazul multora dintre noi, studenții britanici care ne întoarcem în țară, această ajustare este îngreunată de muntele de treabă care se așterne peste noi și de stresul absolvirii care se apropie cu pași repezi. Deasupra noastră plutește norul amenințător al viitorului, așa că trebuie să ne revenim rapid, să înlocuim BlaBlaCar-ul și băuturile Club-Mate (băutură gazoasă cafeinizată)* și să ne concentrăm asupra planurilor de studii de master și asupra interviurilor pentru un loc de muncă.
Amintiri frumoase din Erasmus © Elinor Terry
Poate dramatizez un pic: de doi ani, locuiesc întrun oraș care a devenit casa mea, cu două fete minunate care, și ele la rândul lor, au fost plecate în străinătate și care înțeleg prin ce trec. Mai mult, sunt sigură că timpul petrecut în afară mă va ajuta pe plan profesional. De asemenea, mi-am făcut o mulțime de prieteni extraordinari pe care pot să îi vizitez oricând după ce termin facultatea. Așa că mă întreb de ce petrec atât de mult timp gândindu-mă la aspectele negative. Și oare sunt singura care o face?
Aceasta e marea întrebare pe care vreau să o deslușesc: ca și scriitoare, mereu am crezut că cel mai bun mod de a aborda orice obstacol este să scrii despre el și, după câteva sute de cuvinte, lucrurile încep încet-încet să se limpezească. În ziua de azi, dezbaterile privind comunitatea Erasmus se axează pe constrângerea de a trăi “anul perfect în străinătate” și pe sentimentele de vină resimțite atunci când nu e așa. Dar ce se întâmplă atunci când anul petrecut în străinătate a fost perfect sau aproape de perfecțiunea pe care v-ați fi dorit-o? Ce se întâmplă cu cei care se întorc și care, formându-și un cămin și o familie întro țară nouă, se simt respinși? Iubiții care se despart sau colegii de apartament care nu știu când se vor vedea din nou? De multe ori, aceste emoții sunt trecute cu vederea și trebuie să le facem față singuri.
Din fericire, toate aceste întrebări apăsătoare se vor îmbina cu emoțiile mele confuze pe parcursul acestei serii. Sunt nerăbdătoare să încep procesul de împăcare cu “melancolia post-Erasmus” și sper ca, prin discuțiile pe care le voi avea cu alți studenți Erasmus întorși acasă, să putem găsi, în următoarele săptămâni, un antidot magic și de altfel foarte necesar.
*nota traducătorului
S-ar putea să-ţi mai placă...
Lupta cu melancolia post-Erasmus: șoc cultural, din nou? Șoc cultural. Este un termen pe care noi toți l-am auzit de sute de ori și un subiect pe care fiecare universitate îl abordează în timpul întâlnirilor dinaintea realizării mobilității. Ca studenți Erasmus, asociem aceste două cuvinte cu începutul perioadei noastre în străinătate. Dar ce înseamnă mai exact aceste două cuvinte? Și este posibil să treci printr-un șoc cultural de…
Europa și cu mine – o scrisoare de dragoste Europa trece printr-o perioadă dificilă și numai prin încredere și un pic de idealism vom putea depăși această criză. Într-o scrisoare către continentul unde s-a născut, autoarea noastră își amintește cele mai bune momente ale unei tinereți petrecute împreună cu ceilalți și păstrează speranță pentru viitor. O scrisoare de dragoste pentru Europa.
Comentarii recente