Prin lume

Să mergi la petreceri, la concerte şi să călătoreşti mult. Cu siguranţă ai făcut lucrurile astea de mii de ori. Dar apoi să vină cineva şi să îţi spună: “Mi s-a părut că nu ţi se potrivesc lucrurile de genul ăsta!” Te-ar surprinde? Cu situaţia asta se confruntă Marta Llauradó în fiecare zi. O fată cu nevoi speciale care încearcă prin intermediul blogului său să dezmintă prejudecăţile pe care societatea le are despre ea.

De Miriam Vázquez și Clara Ramos / 10.8.2016

Din Barcelona, 22 de ani, studiază biologia umană. Marta şi-a deschis de curând blogul Rodandovengo dorind să îşi împărtăşească experienţele zilnice. Dar ceea ce începuse ca un mijloc de a se descărca şi de a-şi explica episoadele amoroase s-a transformat într-un spaţiu al revendicării şi al vizibilităţii pentru un grup, deseori prea puţin reprezentat în societate.

“Aveam de mult timp ideea de a-mi face un blog”, spune ea. Marta voia să scrie într-un mod mai coerent şi mai ordonat ceea ce împărtăşea cu urmăritorii săi de pe Twitter în cele 140 de semne. Şi care a fost factorul declanşator care a împins-o să facă schimbarea? La fel ca în multe filme şi cărţi, dragostea. “Multă lume crede că pe mine nu mă interesează o relaţie romantică sau sexuală. Am cunoscut un tip care, după ceva timp, a recunoscut: “Când am aflat că eşti în scaunul cu rotile, m-am gândit că tot ce vrei e să fim prieteni. Şi ne cunoscuserăm pe un site de întâlniri!”

Marta îşi verifică blogul Rodandovengo

Marta îşi verifică blogul Rodandovengo © Clara Ramos

Marta admite că la început astfel de situaţii îi făceau rău: “Încet, încet m-am obişnuit să-mi zic ‘bine, oricum tu pierzi!’ Şi astfel, zicând ‘bine, oricum tu pierzi’, am ajuns într-un moment de cotitură în ceea ce priveşte rezolvarea problemelor mele de încredere.” Aşa cum şi explică, lucrurile acestea nu se schimbă de la o zi la alta, ci este vorba de un proces. Chiar şi acum îi e greu să poarte un costum de baie la piscină sau pantaloni scurţi. “Deşi înainte nu purtam nici rochii sau dresuri, acum port. Treptat am început să fac schimbări.”

Dar când au început aceste probleme de încredere în sine? “În adolescenţă, deoarece era mai multă presiune în ceea ce priveşte imaginea”, rezumă ea. “A început să-mi fie ruşine de orice. Când eram mai mică, de exemplu, mă lăsam la pământ în pauză, să mă joc, şi participam la toate sporturile.” Cu toate acestea, încet, încet a început să îşi dea seama că ceea ce spune lumea, în special cei pe care nu îi cunoaşte, îi este indiferent. “Trebuie să fac ce vreau, oamenii vor avea mereu ceva de comentat.“

Marta critică în special polemica pe care trebuie să o poarte cu privire la mersul la petreceri. “Sunt mulţi care cred că nu îmi place, că prefer să stau închisă în casă”, explică exasperată. O impresie stereotip pe care Marta o pune pe seama imaginii create de mass-media a celor aflaţi în această situaţie: “Cand apar ştiri despre reduceri, nu vezi pe nimeni în scaun cu rotile cumpărând. Este ceva adânc înrădăcinat în mintea oamenilor, nu te văd, şi când te văd, îi surprinde.”

“De exemplu, niciodată nu apare în filme cineva în scaun cu rotile fară să fie vorba de o tragedie. Şi nu toate poveştile sunt triste, pe unele trebuie să le accepţi pur şi simplu. Deşi e clar că multă lume trebuie să se confrunte cu această situaţie peste noapte”, explică ea.

Marta în timpul interviului

Marta în timpul interviului © Miriam Vázquez

Cu aşa o atitudine revendicativă ar fi putut la fel de bine să fi studiat jurnalismul. “Îmi place mult tema popularizării, dar la fel de mult îmi place şi ştiinţa. Malformaţiile mele se datorează unor mutaţii genetice şi, de aceea, mă interesează biologia celulară. În acest moment mă întreb – “Ce te interesează mai mult, să investighezi sau să popularizezi?”, dar nu exclud nici un master în comunicare, în viitor.

Şi deşi a ales ştiinţa, Marta nu doreşte să lase deoparte nici ideea revendicării şi insistă cu mesajul pe care vrea să îl transmită: “Fiecare persoană trăieşte cu o dizabilitate de o formă sau alta şi fiecare decide cum o înfruntă şi care-i sunt limitele. Prejudecăţile pe care lumea le are ne fac să credem că sunt reale, dar de fapt nu au niciun fundament”.

Pe de altă parte, deplasarea prin Barcelona se dovedeşte uneori a fi frustrantă, deşi oraşul este bine adaptat pentru scaunele cu rotile: “De exemplu, când nu funcţionează rampa unui autobuz, nu am altă soluţie decât să-l aştept pe următorul.” În acest caz, este vorba de o problemă de logistică, dar, alteori, lipsa empatiei din partea oamenilor o face să întârzie. De exemplu, în centrele comerciale, mulţi preferă să folosească liftul în locul scărilor rulante, opţiune pe care ea nu o are. “Scările rulante se află, de obicei, lânga lifturi şi alţi oameni le pot folosi, dar eu nu, oricât de mult mi-ar plăcea să fac asta. Totuşi, încerc să nu-i judec, deoarece există şi dizabilităţi care nu sunt vizibile”.

Marta aşteptând liftul la metrou

Marta aşteptând liftul la metrou © Clara Ramos

Marta este o fată independentă care are mult spirit aventurier, ca atunci când i s-a propus să meargă cu Erasmus în Marea Britanie şi nu a stat pe gânduri nici măcar o secundă: “Am stat în Gilfort aproape 5 luni şi mi-a mers extraordinar.” Familia sa a primit decizia ei cu destul de multă teamă. Fraze precum ‘te duci foarte departe’ sau ‘hai să vedem cum îţi va fi acolo’ au fost primele reacţii ale familiei când au aflat vestea, dar, după şocul iniţial, ei au fost cei care au susţinut-o cel mai mult. Atitudine ce contrastează cu cea a prietenilor ei, care au încurajat-o de la început să aibă această nouă experienţă. “S-a dovedit că-mi prinde foarte bine să trăiesc singură”, explică Marta. “A fost o modalitate de a vedea că sunt capabilă să mă descurc singură şi că nu mai am nevoie de ajutorul mamei pentru a merge mai departe. De fapt, când m-am întors din Marea Britanie, am decis să mă mut într-un cămin studenţesc. Acum nu mai trebuie să îmi fac griji dacă trenul este adaptat sau nu.“

Ce planuri de viitor are acum, când este pe punctul de a începe ultimul an de studii? “Mi-ar plăcea să continui să scriu pe blog sau chiar să îmi fac un canal de Youtube, deşi în acest moment este doar un hobby. Pentru mine, scopul cel mai măreţ este de a ţine un TED Talk”, comentează râzând. “Mi-ar plăcea să inspir atât persoanele cu dizabilităţi, cât şi pe cele fără. Încă am anumite probleme de încredere, dar vreau să îi ajut pe cei care se află în situaţia în care mă aflam eu acum 3 ani.“

[crp]

Autor

Clara Ramos (Spania)

Studiază: Traducere şi Interpretare

Vorbeşte: spaniolă, catalană, engleză şi puţină germană

Europa este… un mare amestec de culturi şi limbi pe care trebuie să îl descoperim şi de care trebuie să ne bucurăm!

Autor

Miriam Vazquez (Spania)

Studiază/Lucrează: Jurnalism şi Ştiinţe Politice şi Administrative

Vorbeşte: spaniolă, catalană, engleză, germană şi ceva franceză

Europa este… un loc unic unde convieţuiesc oameni cu culturi, limbi şi puncte de vedere diferite.

Twitter: @mirabroad

Traducător

Ovidiu Achim (România)

Studiază: Limbi şi Literaturi Străine

Vorbeşte: română, engleză, spaniolă, neerlandeză şi cunoaşte latină

Europa este… o mică parte din lume

Articolul este disponibil și în Català, Deutsch, English, Español, Français, Italiano, Malti, [Main Site] și Ελληνικά.

Author: Anja

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

css.php

Prin continuarea utilizării acestui site vă dați acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

Setările acestui site privind cookie-urile sunt programate să “accepte cookie-urile” pentru a vă oferi cea mai bună experiență de navigare posibilă. Dacă veți continua să utilizați acest site fără să schimbați setările privind cookie-urile sau dacă faceți click pe “acceptați” mai jos, atunci vă dați acordul cu privire la acestea.

închideți