Romii din Europa de est, între frontierele balcanice și promisiunile occidentului

Odată cu extinderea UE în 2007 mii de romi-țigani au venit în Germania. Ce rezervă viitorul unei minorități care nu este binevenită nicăieri?

Aproximativ unsprezece milioane de romi locuiesc la momentul actual în Europa, iar unul din patru europeni ar prefera să nu aibă de-a face cu aceștia. Reputația lor este extrem de nefavorabilă; în același timp, niciun alt popor nu a aprins imaginația cetățenilor precum ”țiganii cei sălbatici”. Începând cu 2007, mii de romi originari din Europa de Est au început să plece din ghetourile Balcanilor pentru a căuta refugiu în Germania. Ce se va alege de aceștia?

Femeia în bluză albă e doar o imagine de fundal. Alicia o pomenește în conversație, coborându-și vocea: ”O vedeți pe femeia de acolo? Voiam să cumpăr niște haine pentru fiica mea, dar nu a vrut să-mi vândă nimic. M-a insultat și m-a alungat.” La Piața Nordului din Dortmund soarele își coboară încet razele pe standuri, pe batice și pe copiii ce aleargă cu vuiet. Alicia stă la terenul de joacă, însoțită de cumnata ei și de copii. Sunt romi și asta se vede: fuste colorate, batice pe cap și dinți auriți. Dacă vor să meargă la cumpărături, aceasta devine o problemă.

Povestea aceasta nu începe cu femeia în bluză albă. La rândul ei, aceasta are o poveste ce poate fi explicată în câteva cuvinte: ”Romii au furat de la ea”, spune Alicia. Aceasta este problema cu care se confruntă deseori. Din cauza aceasta, dar și pentru că femeia vrea să-și protejeze standul și nu este foarte clar cine este vinovat de această situație, fiica Aliciei va trebui să caute în altă parte. Alicia nu se întreabă dacă femeia ar refuza să servească germani în cazul în care se dovedește că hoții erau nemți. Cu atât mai puțin în Dortmund, un oraș în care dezbaterea despre romi este mai aprinsă decât în oricare altă parte în Germania.

În ianuarie 2007, Uniunea europeană s-a extins, iar România și Bulgaria au devenit noi membri, dând cetățenilor celor două țări dreptul la liberă circulație între granițele UE. Dacă în 2006 aproximativ 500 de români și bulgari erau înregistrați în Dortmund, numărul s-a triplat la 1 600 în 2007. În 2013 statisticile indicau aproximativ 3 200 de persoane, însă numărul real este probabil mult mai mare. Motivul pentru care aceștia au ales Dortmund rămâne un mister pentru experți. ”Imigranții se instalează în câteva orașe într-o scurtă perioadă de timp”, spune Michael Schäfer, de la Asociația Națională pentru sinti de origine germană și romi din statul Renania de Nord-Westfalia. ”Municipalități singulare precum Dortmund și Duisburg sunt deja copleșite de situația lor economică dificilă.”

Dortmund are o economie slab dezvoltată, o rată a șomajului ridicată și o scenă politică puternic dominată de partidele de dreapta. Acești factori, împreună cu situația romilor ce vin din Balcani, adesea vulnerabili, săraci și analfabeți, creează o situație foarte nefavorabilă. Iar reputația pe care etnia lor o are nu îmbunătățește cu nimic lucrurile. Nimeni nu se așteaptă ca țara lor mamă să-i ajute: cei de acolo sunt bucuroși că aceștia au plecat.

 

20130830 roma

Chiar și româncele Alicia și Rosa au venit cu familiile lor, dar nu din Balcani. Ele au venit din Spania, ca urmare a crizei de acolo. ”Ni s-a spus ca aici va fi foarte bine”, își amintește Alicia. ”O țară sigură, un loc de muncă bun”. Călătoria s-a încheiat într-una din locuințele dezafectate ale romilor în zona periculoasă din nordul orașului. Alicia părăsește casa doar ca să meargă la cumpărături. ”Ce ziceți de un interviu?” ”Suntem oameni săraci, am patru copii”, spune Rosa. ”Cât mă plătiți?” Apoi râde: ”Nu, am glumit, bineînțeles că putem să dăm un interviu”. Amândouă sunt repede biendispuse de conversație, pentru că nici una dintre ele nu vorbește germana și nu ar avea des ocazia să vorbească cu cineva.”

Alicia și Rosa sunt chiar de origine romă, spre deosebire de mulți dintre imigranți. Chiar și așa, zvonurile în comunitatea romă de imigranți spun că mulți dintre noii veniți nici măcar nu sunt romi. Frank Merkel, de la Agenția de Integrare Caritas estimează ca 50 la sută sunt romi. Restul sunt doar români sau bulgari. Din punct de vedere legal, nu e nicio diferență între ei. Din punctul de vedere al societății, însă, diferența este mare, spune Frank Merkel. ”În clipa în care sunt percepuți drept romi, chiar dacă de fapt nu sunt, există mari prejudecăți ce sunt foarte ușor de recunoscut pe plan social. Adesea, prejudecățile sunt mult mai severe în țările lor de origine.”

Chiar și în zilele noastre, într-o Europă care se vrea corectă din punct de vedere politic și fără prejudecăți, ostilitatea față de țigani diferă de cea îndreptată către alte grupuri etnice, și adesea este privită cu mai puțină seriozitate. Aceste clișee pot fi cu greu bazate pe experiențe personale. În majoritatea țărilor europene țiganii sunt o mică minoritate cu care majoritatea populației nu are niciun contact. Sunt ei într-adevăr mai predispuși la infracțiuni, mai imorali și mai dificil de integrat decât alte popoare?

La urma urmei, romii sunt greu de definit. Ei sunt diferiți de majoritatea altor grupuri etnice, dat fiind faptul că termenul de ”rom” cuprinde nenumărate sub-grupuri ce respectă tradiții foarte diferite în țări diferite. Mai mult, din cauza temei de prejudecăți, aceștia nu-și fac publică identitatea. Unii țigani, cum sunt sintii de origine germană, au trăit în aceeași regiune timp de peste 600 de ani. Ei au fost cetățeni ai Germaniei timp de generații și nu diferă în mod deosebit de alți germani. Alții, cum sunt romii din estul europei, au fost sclavi până în anii 1 900 și trăiesc în marea majoritate în ghetourile Balcanilor din zilele noastre. Singurul lucru pe care îl au în comun este istoria lor. Poate nu este suficient de exotică, poate că această poveste include prea multă vină. Povestea este despre fermieri din India.

În nord-estul țării așa cum este ea astăzi se regăsesc originile romilor, care au fost mai întâi un popor de agricultori ca multe altele – până în anul 1 000 d.Hr. când au fost făcuți sclavi. Au călătorit de-a lungul Asiei și au devenit prizonieri în țara de destinație. Orice revendicare cu privire la țara lor de origine a pierit între timp. În cele din urmă câțiva au scăpat și au luptat să treacă Balcanii pentru a ajunge în Europa de Vest. De aici a început toată confuzia. Pentru că nimeni nu le cunoaște povestea și motivul pentru care au plecat, sunt considerați drept vagabonzi. În plus, uneori au fost luați drept frați ai diavolului, spioni turci și altele. Nu a durat mult până să înceapă să fie persecutați.

În secolele care au urmat, au fost promulgate legi foarte aspre împotriva romilor aproape pretutindeni. Cele mai dure dintre acestea le interziceau romilor să se stabilească în orașe, dar și să întreprindă orice fel de comerț sau să aibă o meserie. De aici pornesc rădăcinile profesiilor tipice romilor, cum ar fi acelea de actori, muzicieni și prezicători ai viitorului. Interzicerea a cauzat sărăcie, sărăcia a cauzat infracțiuni, iar acestea din urmă au provocat furia cetățenilor și perpetuarea excluderii. Un cerc vicios care a culminat cu execuția a între 500 000 și 1,5 milioane de oameni în timpul holocaustului. Și totuși, aceasta rămâne doar o notă de subsol în multe cărți despre holocaust.

Cei aproape o mie de ani în care s-au aflat la marginea societății și-au lăsat urmele. Situația din Balcani este cu atât mai complicată, cu cât minoritatea romă a ajuns într-o stare de sărăcie extremă după căderea comunismului, aceeași sărăcie care duce la proliferarea naționalismului în zonele cu o diversitate etnică. Nimeni nu vrea să fie o țară de țigani. ”În momentul de față, cel mai greu este pentru romii din Ungaria”, spune Frank Merkel de la Caritas. ”Nu este ușor însă nici în Bulgaria sau în România.” Mulți își găsesc refugiu în Europa de Vest, ca de exemplu în Dortmund.

Piața Nordului se apropie de închidere. Rosa și Alicia stau așezate la umbră lângă terenul de joacă, iar soarele dogorește cu putere pe trotuar. În timp ce Rosa se ocupă de copii, Alicia își spune la rândul ei povestea.

Copilăria Aliciei a fost una scurtă: s-a măritat ilegal la 13 ani, la fel ca multe alte fete rome. Atunci când căsătoria a devenit acceptabilă în ochii legii, a emigrat în Spania cu soțul ei, în urmă cu 13 ani. Cumnata ei Rosa era deja acolo. Spania a fost punctul de plecare al călătoriei, un fel de a doua casă, iar în același timp prima lor casă, dată fiind situația lor instabilă. ”Mi-e dor de Spania”, spune Alicia. ”Oamenii de acolo sunt așa de călduroși și deschiși, ne judecau mult mai puțin. Acelea au fost vremuri bune.” Avea o slujbă bună la creșă și mai lucra în calitate de traducătoare-interpretă (”în mare parte din timp la secția de poliție”, spune pe jumătate zâmbind). Alicia iubește limbile străine.

Nu înțelege de ce germana i se pare atât de greu de învățat. Copiii încearcă să-i explice, dar pur și simplu nu poate reține limba. Limbile romanice sunt mult mai ușoare pentru ea, bineînțeles spaniola, dar și portugheza sau italiana. Vrea să vadă lumea, și în timp ce Rosa locuia în Malaga, Alicia a călătorit cu soțul ei în America de Sud, în Brazilia, Argentina și Bolivia. Vindea dulciuri în tren, iar soțul ei nuci de cocos pe marginea drumului. Acelea erau vremurile bune! S-a întors o dată în România să ceară pașaport românesc pentru copiii pe care i-a născut în America de Sud. Rosa nu a fost  niciodată acolo. Originea nu a fost importantă până mult mai târziu: în 2007, când UE s-a extins.

Ce a adus această extindere? A adus oare noi oportunități pentru romii din Europa de Est? Ori a servit doar la întărirea atitudinii de respingere a romilor din țările balcanice? ”Cele două țări au fost acceptate prea devreme”, crede Michael Schaefer, de la Asociația Națională pentru sinti de origine germană și romi. ”UE a ratat ocazia de a face presiuni pentru o mai bună integrare a minorităților, iar acum suportă consecințele.”

De asemena, lipsește acordul cu privire la măsurile ce ar trebui luate: este oare o soluție să se acorde sprijin extins din partea guvernelor statelor balcanice sau e mai importantă integrarea în noile țări unde au imigrat? Aceasta este o chestiune importantă, dat fiind faptul că mulți romi, chiar dacă pleacă într-o nouă țară, nu scapă de sărăcia pe care trebuiau să o înfrunte acasă. ”Ei pleacă din cauza unor circumstanțe dificile, însă ajung să trăiască în aceleași condiții”, spune Frank Merkel de la Caritas. În momentul de față se presupune că doar 13 la sută dintre cei ce tranzitează Germania au un loc de muncă.

Nu au un loc de muncă stabil, și asta pentru că li se neagă această posibilitate. Potrivit directivelor UE cu privire la libera circulație, populația ce călătorește poate lucra doar ca liber profesionist până în 2014, o condiție drastică într-o țară străină. Mulți dintre cei aflați la nevoie se sacrifică lucrând  ilegal sau fac ceea ce restul se așteaptă ca ei să facă. ”Oamenii spun întotdeauna: voi, țiganii, sunteți toți niște hoți”, spune Alicia. ”Bineînțeles că unii oameni fură, dar nu au de ales. Și eu aș face la fel ca să-mi hrănesc copiii. Ei sunt mai importanți pentru mine decât Germania.” Comentarii de genul acestora pun gaz pe focul discuțiilor aprinse din baruri.

Alicia e norocoasă, soțul ei a găsit de muncă în construcții. Ea singură a mers la forțele de muncă acum ceva vreme: are studii ca educatoare și voia să știe dacă poate face ceva cu acestea. Permisiunea nu i-a fost acordată. Abia în 2014 romii nomazi vor putea intra pe piața muncii stabile. Cumnata ei Rosa este sceptică: ”Ni s-a spus același lucru și acum trei ani. Nici atunci nu ne-au dat permisiunea.”

Între timp, toți cei vizați se luptă să schimbe situația, devenită inacceptabilă pentru toți cei implicați. Potrivit ziarului FAZ, doar ajutorul pentru integrare aduce costuri de 1,1 milioane de euro orașului Dortmund pentru 100 de persoane. ”Departamentele nu au pe nimeni care să le ajute cu aceste costuri”, se plânge Frank Merkel. Singurul sprijin vine din partea proiectelor locale – cum ar fi noul proiect IRON, fondat de comunitatea Dortmund Planerladen și asociația pentru reconstruirea orașului. Gamze Caliskan știe ce înseamnă să fii o străină. Strămoșii ei turci s-au mutat în districtul Ruhrului în anii șaptezeci. E adevărat că nu veneau din ghetou și nu erau analfabeți, dar, cum spune Caliskan, ea cunoaște acest sentiment. Mai ales nesiguranța în privința discriminării. Acum îi ajută pe cei în situații la fel de dificile: în calitate de lider al proiectului ”Integrarea romilor în nordul Dortmundului”, cunoscut drept IRON după acronimul german, fondat în octombrie 2012.

Această asociație comunitară este bine situată în plin centru al Dortmundului de nord, printre magazine de kebab și internet café-uri, nu departe de faimosul cartier de locuințe dărăpănate. Cu toate acestea, nu este ușor să intri în contact cu romii: ”Mulți au avut experiențe neplăcute cu autoritățile”, explică Caliskan. ”Mai ales românilor le este foarte frică. Prima întrebare pe care ne-o adresează este dacă suntem de la oficiul pentru protecția tinerilor.” Pentru a le câștiga încrederea, colegii de la IRON merg în internet café-urile din Piața Nordului, vorbesc cu oamenii de acolo și îi invită la o seară de film, de exemplu. Caliskan estimează că, procedând astfel, au luat legătura cu 150-200 de romi.

Lista de provocări este lungă:”Călătorii au lipsuri în multe privințe”, potrivit asistenților sociali, ”educație, cunoștințe, limbă, probleme financiare.” Cei ce lucrează cu IRON îi ajută cu programările la birourile guvernului, la cursuri de germană sau la medic. Majoritatea nomazilor nu au asigurare de sănătate și sunt refuzați la operații medicale. Și apoi mai sunt casele, adesea inadecvate pentru locuit: mucegăite, fără apă caldă, camere mici cu familii extinse locuind îngrămădite. ”Pentru mulți aceasta este ultima soluție.”

Alicia și Rosa s-au regăsit inițial într-una din aceste locuințe: ”Când am ajuns nu era apă caldă, totul era murdar”, explică ea. ”Locatarii de dinainte tocmai aruncaseră gunoiul pe fereastră, și toată curtea era murdară.” Cele două femei au căutat consiliere juridică. A devenit repede clar că locatarii precedenți lăsaseră datorii. De atunci, autoritățile au grijă de clădire, există apă caldă și gunoiul a dispărut. Rosa și Alicia sunt mândre de reușita lor.

Cu toate acestea, nu-și doresc să rămână aici pentru totdeauna. Nu din cauza sărăciei, ci mai mult pentru că nu se simt confortabil. Fiica lor cea mai mare, de unsprezece ani, este jignită la școală; ”țigancă, țigancă murdară”, acestea sunt cuvintele pe care Alicia le cunoaște în germană. Acasă, fiica o roagă pe mama ei să nu mai poarte haine de romi, pentru că se simte jenată. Alicia refuză: hainele sunt o parte din cultura ei. Îi e teamă ca nu cumva copiii ei să uite ceea ce este foarte important pentru ea. La școală fiica ei rămâne adesea singură, nu se joacă, nu vorbește. Alicia se simte neajutorată: ”Ce fac?” Școala îi recomandă un psiholog.

Statisticile privind călătorii estimează – potrivit Biroului Federal de Statistică, 175 000 de călători din zona României și Bulgariei care au venit în Germania în 2012. Dar în cadrul acelorași statistici există un alt număr: 104 000 s-au întors în țările lor de origine, un număr ce este rareori adus în discuție. Poate că vinde mai bine să se vorbească de un val uriaș de imigranți călători, dar Rosa și Alicia nu sunt singurele care vor să se întoarcă. ”Procentul celor care se întorc e mare”, confirmă Michael Schaefer. Adesea aceștia vin, văd cum este aici și apoi pleacă. Pentru că, spre deosebire de alți migranți, pentru romi aceasta este o problemă cu care s-au confruntat timp de mii de ani: ”Oriunde se duc, sunt o minoritate”, spune Caliskan.

Rosa și Alicia vor și ele să se întoarcă în Balcani. Înapoi în România, ”în țara noastră”, spune Rosa. Ce le așteaptă acolo, nu știu, dar măcar pot încerca.

[crp]

Autor

Alina Schwermer (Germania)

Studiază / Lucrează: Jurnalism şi Istorie

Vorbeşte: Germană, Engleză, Franceză, Spaniolă, Italiană, Rusă, puţină Arabă şi Portugheză

Europa este…un loc bun în care să te afli.

Ilustrare

Andreea Mironiuc (România)

Portfolio: www.andreeamironiuc.com

FB: www.facebook.com/andreeaillustration

Traducere

Ana Jianu

Studii: Psihologie socială și interculturală

Limbi străine: română, engleză, franceză

Europa este…tărâmul meu de joacă.

Traducere

Eliza-Lorena Cardei

Studii: Traducere și interpretare, Științe politice

Domeniu de activitate: traducător, interpret, profesor particular limbi străine

Europa este…Povestea fără sfârșit despre diversitate, echilibru și panoramă culturală.

 

 

Articolul este disponibil și în Bosanski - Hrvatski - Srpski, Deutsch, English, Español, Italiano, Magyar, Türkçe, [Main Site] și македонски.

Author: Anja

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

css.php