Povestea migrării este povestea încercărilor grele ale vieții

Migrarea ca și fenomen redă nenumărate încercări grele ale vieții. În povestea de față aceste încercări grele ale vieții nu se referă la dificultăți practice cu care ne întâlnim în viața de zi cu zi, ci la problema integrării în diferite societăți. O astfel de poveste se termină rapid pentru cineva care nu este capabil să se integreze în nicio societate, fie ea chiar și în propria țară. Antonis Christakos, un grec în vârstă de 75 de ani, ne împărtășește povestea pe care a trăit-o ca și imigrant.  Când ne-am întâlnit, l-am servit cu una din preferințele lui culinare, ‘tsipouro’, o marcă grecească de țuică. Antonis avea o aliură pașnică și calmă, pregătit parcă să răspundă oricărei întrebări. Părea totodată curios să vadă despre ce va fi mai exact interviul. A început să îmi împărtășească povestea lui fără alte ezitări.

20130827 antonis 2

Antonis provine din sudul Peloponeziei, dintr-o familie de imigranți. El știe ce înseamnă să îți părăsești căminul pentru un viitor mai bun; bunicul lui a imigrat în Statele Unite “chiar înainte ca termenul de imigrație să fie conceptualizat”, ne spune Antonis. În orice caz, intenția lui de a părăsi Grecia nu a fost influențată de această istorie a familiei. Oricum, situația geopolitică din Grecia ce a precedat celui de-al doilea Război Mondial și Războiului Civil a creat o atmosferă sufocantă pe care el nu a putut să o suporte, ca și membru al unei familii liberale, radicale și pe deplin democrate. La începutul anilor 1960, când Antonis era pe punctul de a părăsi țara, grecii care își doreau să emigreze erau considerați drept etnicofroni “devotați patriei, statului și legii” și dețineau un certificat atestând acest lucru. Grecii care nu dețineau un astfel de certificat se confruntau cu dificultăți mari în a-și găsi o slujbă și erau considerați periculoși pentru stat și suspectați de acțiuni ilegale.

Statele Unite și Australia, “destinații populare în rândul imigranților” în acea vreme, cereau un astfel de certificat unei persoane originare din Grecia pentru a-i permite să emigreze acolo.  Germania, pe de altă parte, era la mare căutare de muncitori. Era epoca miracolului economic german, când țara avea nevoie de multe mâini de lucru. Antonis a plecat în Germania când avea 21 de ani, în vremea când “Grecia aproape că își dorea să scape de tinerii care prin spiritul lor radical păreau periculoși pentru societatea conservatoare de atunci.” Lăsându-și ochelarii la o parte, Antonis mărturisește șocul pe care l-a trăit; cum și-a închipuit că “banii vor inunda străzile”, cum s-a simțit neputincios “să audă sau să vorbească”, într-o țară cu o limbă necunoscută, cum a experimentat singurătatea, mai ales că ceilalți imigranți greci i-au creat numai probleme în loc să-i fi întins o mână de ajutor. Antonis a plecat în Germania crezând pe atunci că a avea origini grecești era ceva special și deodată a înțeles altceva: “orice crezusem înainte se dovedea a fi fals.”

Această percepție greșită despre viață s-a repercutat și la nivelul relațiilor sociale. Antonis nu a reușit să comunice și să socializeze cu cei din jurul lui, singur fiind într-o țară străină, unde tot ce avea era slujba lui de muncitor necalificat. “M-am simțit atât de disperat, neavând persoane cărora să le vorbesc, încât am ajuns să cred că singura soluție era sinuciderea.”- mărturisește Antonis. “Eram singur, în toiul nopții, în fața Rinului, privindu-l, gata să mă arunc în apă.”

În Grecia se spune că după furtună vine și vreme bună. În aceeași noapte, Antonis a întâlnit un grup de greci. Acești oameni sunt cei care l-au ajutat să își schimbe felul de a trăi, să socializeze, să adopte o nouă perspectivă.

Antonis a intrat în PSD, Partidul Social-Democrat din Germania, când Germania era condusă de junta militară. S-a implicat în sindicate muncitorești și s-a înscris la studii de sociologie, realizând că nu mai putea continua ca și muncitor necalificat, ori un astfel de nivel de trai nu era conceput pentru el. După absolvire, a fost angajat ca muncitor social într-o organizație condusă de biserica Envagelică; sarcina lui era formarea imigranților în fața șocului cultural. Cea mai mare plângere a lui este că “Grecia nu și-a susținut niciodată imigranții din Germania.” Era ca și cum Grecia și-ar fi dorit să scape de aceste persoane; “Imigranții din State primeau ajutor, fiind prea departe pentru a se putea întoarce ușor.” Școlile grecești din Germania pe atunci sunt un exemplu concret al unor astfel de practici. Elevii care aveau părinți greci nu erau învățați limba germană, prin urmare nu se puteau integra în societatea germană. Totodată, imigranții greci care intenționaseră să revină acasă, s-au întors în Germania. Antonis, singurul responsabil de formarea acestor persoane, ne descrie sentimentele lor. El ne spune că ” pentru ei Grecia era o lume de vis; era ca și Raiul pe pământ. Adevărul este însă că era doar o lume dominată de aparențe false.” Aceste persoane au fost nevoite să se confrunte cu nenumărate proceduri birocratice pe care statul le-a impus pentru a le permite să se întoarcă acasă. De fapt, Grecia nu făcea practic decât să îi trimită înapoi în Germania, dat fiind că toate aceste proceduri erau prea dure, dificile și costisitoare.

Antonis se simte ca și cum el însuși ar fi un caz pierdut, “o persoană care mereu i-a format pe alții în fața șocului cultural și a migrării, dar care nu a fost niciodată capabil să vindece rănile pe care astfel de situații le provoacă.” Când s-a întors după 30 de ani petrecuți în străinătate, a încercat să facă compromisuri în stilul lui de viață și față de realitatea lumii greci pe care a redescoperit-o.  Antonis crede că superficialitatea conduce lumea în prezent și că asta explică de ce nu reușește să comunice eficient cu grecii. L-am întrebat dacă vrea să plece din nou. Aparent, nu poate suporta iarna din Germania, nici cerul cenușiu din septembrie până în aprilie. Ar prefera mai degrabă soarele și cerul din Grecia, însă, în sinea lui, râvnește deasemeni la Grecia lui- un loc care să-l primească binevoitor, în care să se simtă ca acasă, chiar dacă e în stare să o abandoneze dacă situația politică și toate circumstanțele îl determină să facă asta.

20130827 antonis 1

Toată această poveste a migrării a lăsat amprente asupra lui. Antonis este o persoană cu o ținută, atitutine și prezență unică. Discursul său este inspirat de toate culturile și persoanele pe care le-a întâlnit; e ceva obligatoriu ca  oricine îl întâlnește să îl trateze cu respect. În ochii lui se pot citi toate atitudinile pe care oamenii le caută, iubire, libertate și toleranță, indiferent de naționalitate. În plus, ceea ce Antonis aduce odată cu discursul lui este un sentiment al călătoriei, al culturii și cosmopolitanismului.

Autor

Anastasia Karouti (Grecia)

Studiază / Lucrează: Limbă şi literatură engleză, Studii de traducere / Educatoare, Instructoare, Traducătoare, Pictoriţă

Vorbeşte: Germană, Engleză, Română

Europa este… cuibul meu, punctul meu de pornire, locul în care pot să-mi dovedesc potenţialul; Acropolis şi lumina divină a Transilvaniei.

Blog: caramelisedfruits.tumblr.com

 

Traducere

Eliza-Lorena Cardei

Studii: Traducere și interpretare, Științe politice

Domeniu de activitate: traducător, interpret, profesor particular limbi străine

Europa este…Povestea fără sfârșit despre diversitate, echilibru și panoramă culturală.

Traducere

Lorena Diana Gatea

Studii: Traducere și interpretare, Comunicare și limbajul afacerilor

Domeniu de activitate: traducător, profesor particular limbi străine

Europa este…căminul nostru cultural, în care oameni de diferite naționalități formează un întreg.

Articolul este disponibil și în Bosanski - Hrvatski - Srpski, Català, Deutsch, English, Español, Italiano, Magyar, Nederlands, Polski, Português, Slovenčina, Türkçe, [Main Site], Ελληνικά și македонски.

Author: maria

Share This Post On

Submit a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

css.php